x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vot fara finalitate

Vot fara finalitate

de Eliza Popa    |    19 Sep 2005   •   00:00
Vot fara finalitate

Alegerile din Afganistan s-au dovedit, asa cum era de asteptat, dificile. Scrutinul dublu, la care a participat un electorat in mare parte analfabet, mii de candidati pe buletine de vot pe mai multe pagini au fost doar cateva din inconveniente.

Prima dificultate a scrutinului a constat in explicarea acestuia, intr-o tara unde aproape 80% din populatie este analfabeta, iar ultimele alegeri legislative au avut loc in 1969.

In pofida unei intense campanii civice, "afganii care au votat prima data anul trecut la alegerile prezidentiale nu inteleg de ce trebuie sa mai voteze inca o data si fac confuzii si intre cele doua Camere", afirma surse din cadrul ONU.

Aproximativ 12,4 milioane de alegatori, dintre care 44% sunt femei, au desemnat 249 de reprezentanti in Wolesi Jirga (Adunarea nationala) si 420 in consilii provinciale, care, la randul lor, vor alege o parte dintre membrii Meshrano Jirga (Senat). Pentru ocuparea posturilor s-au inscris 5.777 de candidati .

RASCRUCE. Afganistanul a incheiat, prin alegerile de duminica, un proces politic lansat la Bonn in 2001, fara a avea nici o certitudine in legatura cu viitorul sau, garantat pentru moment de ajutoarele internationale si prezenta militara americana si internationala. O oarecare stabilitate a permis o imbunatatire globala a vietii afganilor, chiar daca de cresterea economica au profitat mai mult populatia urbana si clasele bogate decat majoritatea rurala, care reprezinta 70% din populatie si care continua sa tra-iasca in conditii sanitare dramatice.

DOUA AMENINTARI GRAVE. Viitorul Afganistanului ramane umbrit de doua amenintari grave: lipsa de securitate, care atinge unul dintre cele mai grave niveluri de dupa 2001, in pofida prezentei a 30.000 de militari straini (dintre care 20.000 sunt americani), si traficul de droguri.

Oricum, expertii internationali sunt convinsi ca tarile donatoare nu si-au facut datoria pe deplin, de aici probleme care nu vor putea fi rezolvate de acest scrutin.
×
Subiecte în articol: externe