x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vreme extremă, preţuri extreme. Ce impact au fenomenele meteo asupra crizei alimentare mondiale

Vreme extremă, preţuri extreme. Ce impact au fenomenele meteo asupra crizei alimentare mondiale

05 Dec 2012   •   11:13
Vreme extremă, preţuri extreme. Ce impact au fenomenele meteo asupra crizei alimentare mondiale
Sursa foto: www.oxfam.org

Câteodată, Jaria Faraj Ali este atât de înfometată încât îşi leagă o eşarfă în jurul stomacului pentru a se simţi mai confortabil. Mamă a şase copii, femeia din Yemen a declarat pentru organizaţia Oxfam că a recurs la cerşit pentru că nu-şi mai permite să cumpere hrană, potrivit Antena 3.

În Pakistan, Asif Masih (28 de ani) are două locuri de muncă pentru a se putea hrăni. „Pe lângă locul de muncă de bază, am fost nevoit să-mi mai iau o slujbă. Sunt şofer de taxi în timpul liber. Dacă nu aş avea două joburi, familia mea nu ar avea ce să mănânce” a declarat Asif Masih.

Poveştile acestor oameni sunt reprezentative pentru ceea ce se petrece la nivelul întregii lumi. Cele mai mari probleme sunt în statele care se bazează pe importul produselor alimentare.

Creşterea preţului alimentelor a fost pusă, până în prezent, pe seama a numeroşi factori – de exemplu, creşterea costurilor energiei electrice, conflictele locale şi o creştere a cererii pentru produsele lactate şi carne.

Citeşte articolul integral pe www.antena3.ro

×