x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vulcanul Fuego a erupt din nou

Vulcanul Fuego a erupt din nou

19 Noi 2018   •   09:18
Vulcanul Fuego a erupt din nou

Vulcanul Fuego, situat în apropierea capitalei statului Guatemala, care a provocat decesul a 194 de persoane în luna iunie, a erupt din nou duminică expulzând coloane de cenuşă şi lavă până la câteva mii de metri altitudine, a anunţat Apărarea Civilă, citată de AFP. 

Vulcanul Fuego (Vulcanul de Foc) ''a intrat într-o nouă fază eruptivă, a cincea de la începutul anului'', expulzând în atmosferă o coloană de fum până la câteva mii de metri deasupra craterului, a declarat jurnaliştilor David de Leon, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru prevenirea dezastrelor (Conred). 

În cel puţin şapte localităţi situate pe flancul de sud-vest au fost raportate căderi de cenuşă, însă nu au fost luate măsuri de evacuare, a precizat purtătorul de cuvânt. 

Vulcanul, situat la 35 de kilometri sud-est de capitala ţării, are o înălţime de 3.763 de metri. 

Erupţia precedentă a avut loc în perioada 6 - 9 noiembrie şi nu s-a soldat cu pagube materiale sau victime.

La 3 iunie, vulcanul a avut una dintre cele mai mari erupţii din istoria sa, provocând moartea a 194 de persoane. Majoritatea victimelor au fost din San Miguel Los Lotes, El Rodeo şi Escuintla şi au murit după ce casele lor s-au prăbuşit sub asaltul şuvoaielor de lavă şi noroi. 

Alţi doi vulcani sunt încă activi în Guatemala - Pacaya, situat la 20 de kilometri sud de capitală şi Santiaguito, aflat la 117 kilometri spre vest.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Vulcanul Fuego guatemala