x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Washingtonul a declasificat ultimele sale documente de arhivă asupra dictaturii din Argentina

Washingtonul a declasificat ultimele sale documente de arhivă asupra dictaturii din Argentina

13 Apr 2019   •   19:00
Washingtonul a declasificat ultimele sale documente de arhivă asupra dictaturii din Argentina

SUA au declasificat vineri ultimele lor documente de arhivă asupra încălcărilor drepturilor omului comise în Argentina în timpul dictaturii militare susţinută de Washington, punând astfel capăt celei mai importante operaţiuni americane de acest gen în folosul unui guvern străin, informează AFP.

"Informaţiile conţinute în aceste documente vor fi fundamentale pentru justiţie", şi-a exprimat mulţumirea ministrul argentinian al justiţiei German Garavano, care a primit în mod oficial 5.600 de noi fişiere declasificate, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Arhivele Naţionale de la Washington.

În total, după primele declasificări anunţate în 2016 de preşedintele democrat de atunci Barack Obama, operaţiunea a permis predarea către Buenos Aires a "aproape 50.000 de pagini de documente", a precizat Departamentul de Stat american într-un comunicat.

"Dorinţa mea este ca accesul la aceste fişiere să le ofere argentinienilor informaţiile necesare pentru procesul lor de reconciliere", a notat preşedintele american Donald Trump într-o scrisoare adresată omologului argentinian Mauricio Macri.

Declasificarea a fost promisă din anul 2000 Mamelor şi Bunicilor din Plaza de Mayo, simboluri ale luptei contra dictaturii care, din 1976 până în 1983, a arestat, închis, torturat şi eliminat mii de opozanţi, înainte de a-i face mai degrabă să dispară decât să predea rămăşiţele lor familiilor.

Crezând că militarii erau cea mai bună pavăză împotriva ascensiunii mişcărilor de stânga care au ales adesea calea luptei armate, Washingtonul a susţinut numeroase dictaturi în America Latină.AGERPRES

×