x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “Zborul dumneavoastră are o întârziere de...86 de ani”. O cunoscută companie low-cost şi-a uluit pasagerii

“Zborul dumneavoastră are o întârziere de...86 de ani”. O cunoscută companie low-cost şi-a uluit pasagerii

de Marina Constantinoiu    |    01 Aug 2013   •   19:18
“Zborul dumneavoastră are o întârziere de...86 de ani”. O cunoscută companie low-cost şi-a uluit pasagerii

Compania aeriană low-cost easyJet a anunţat, duminică, pasagerii unui zbor anulat care urma să facă legătura între Geneva şi Londra-Gatwick, că avionul următor va decola la 29 iulie...2099, relatează air-journal.fr.

Compania anulase un zbor de noapte, iar apoi şi-a anunţat pasagerii care este următorul zbor. După cum a sunat anunţul, a reieşit că aceştia aveau la dispoziţie nici mai mult, nici mai puţin decât 86 de ani până la următoarea îmbarcare, astfel încât cel puţin doamnele s-au putut bucura. Aveau la dispoziţie timp suficient pentru a-şi face aprovizionarea la magazinele duty-free, după cum relatează, pe un ton ironic, The Indepedent.

Incidentul s-a produs pe aeroportul din Geneva, când cei 130 de pasageri urcaseră deja în avion. Într-un e-mail al easyJet, trimis călătorilor zborului care avea întârziere, se menţiona că decolarea este prevăzută la 11: 00 (ora locală) 29 iulie 2099. Mai exact: “Vă scriem pentru a vă informa că zborul 9485 va pleca la 11: 00 ora locală la 29/07/2099”.

Compania aeriană îşi cerea scuze pentru “inconvenientele semnificative”, exprimându-şi speranţa că totuşi clienţii easyJet vor mai da o şansă companiei în viitor. Motivul invocat erau condiţiile meteorologice nefavorabile din Geneva. Întrucât întârzierea era legată de vremea rea, un purtător de cuvânt al Autorităţii Aviaţiei Civile a spus că este greu de crezut că această întârziere va fi compensată financiar, dar că dreptul pasagerilor la trei mese zilnic, cameră de hotel şi două apeluri internaţionale rămâne neştirbit.

Potrivit calculelor ziarului amintit, la preţurile actuale elveţiene, până în 2099 cheltuielile easyJet s-ar fi ridicat la 6 milioane de lire sterline pentru fiecare pasager, de 100.000 de ori mai mult decât tariful mediu plătit. Asta în cazul în care cei 130 de pasageri ar fi trăit atât de mult...

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a declarat ulterior că s-a produs o eroare în sistem, care a afectat un singur zbor. "Nici chiar noul nostru acord privind flota de avioane pe termen lung nu merge atât de departe", a remarcat el. Unii pasageri au cerut, totuşi, rambursarea biletului de avion, promisă de easyJet “în 20 de zile lucrătoare”.

Potrivit Irish Telegraph, compania low-cost ar fi declarat unora dintre călători că vinovate de anularea acelui zbor erau nişte probleme tehnice, nu condiţiile meteorologice.


×
Subiecte în articol: low-cost