x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zece morţi, 15 răniţi după ce o camionetă a intrat între pietoni la Toronto

Zece morţi, 15 răniţi după ce o camionetă a intrat între pietoni la Toronto

24 Apr 2018   •   06:38
Zece morţi, 15 răniţi după ce o camionetă a intrat între pietoni la Toronto

O camionetă a trecut de pe carosabil pe trotuar, între pietoni, la Toronto; incidentul s-a soldat cu nouă morţi şi 16 răniţi, potrivit primului bilanţ anunţat de poliţia canadiană, dar unul dintre răniţi a decedat ulterior.

 

Şoferul a fost reţinut şi identificat, a declarat presei şefului poliţiei din metropolă, Mark Saunders. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe nume Alek Minassian, care nu s-a mai aflat în atenţia poliţiei. Forţele de ordine nu pot preciza încă dacă el a acţionat cu intenţie şi care ar putea fi mobilul său în acest caz.

Ministrul canadian pentru siguranţa publică, Ralph Goodale, a afirmat că ancheta va fi de durată, dar nu există indicii privind implicaţii de securitate naţională.

Traseul prin mulţime al vehiculului - o camionetă de culoare albă - a avut o lungime de peste un kilometru şi jumătate. Incidentul s-a produs într-o intersecţie importantă din nordul metropolei din statul canadian Ontario. AGERPRES

×