x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de familii de creştini din Ierusalimul de Est s-au mutat în cartierele cu populaţie evreiască

Zeci de familii de creştini din Ierusalimul de Est s-au mutat în cartierele cu populaţie evreiască

de Rador    |    06 Ian 2013   •   13:05

Zeci de familii de creştini din Ierusalimul de Est s-au mutat în cartierele cu populaţie evreiască declarând că nu se simt confortabil în mijlocul populaţiei musulmane. Pe de altă parte, zeci de creştini din zona Gaza controlată de organizaţia islamistă Hamas au cerut în ultimele două săptămâni să se instaleze în Israel, motivând că nu se simt în  siguranţă sub Autoritatea Palestiniană sau a Hamas.

 
În ultimii ani, conducerea Autorităţii Palestiniene de la Ramallah, adesea cu ajutorul presei occidentale, a fost încununată de succes în eforturile de a deturna orice atenţie critică spre Israel, dar presa a început să facă dezvăluiri în condiţiile în care există o elită palestiniană care beneficiază de unele facilităţi din partea autorităţilor israeliene în baza acordurilor de la Oslo din 1993. 
 
Peste 100 de înalţi responsabili din organizaţia Fatah al cărei lider este preşedintele Mahmoud Abbas şi din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, beneficiază de permise care le oferă posibilitatea de a  intra în Israel şi de a călători în străinătate. şase sute de creştini din Fâşia Gaza, controlată de organizaţia islamistă Hamas au sosit în Cisiordania în ultimele două săsptămâni cu ocazia sărbătorilor. Zeci dintre aceştia au cerut să se instaleze în Israel, motivând că nu se simt în siguranţă sub Autoritatea Paslestiniană sau a organizaţiei islamiste Hamas. Un portal face dezvăluiri şi în legătură cu forţele palestiniene de securitate care continuă să aresteze opozanţii politici, ziarişti şi bloggeri care critică conducerea palestiniană. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Fatah, Ahmed Assaf, Autoritatea Palestiniană este finanţată în cea mai mare parte de contribuabili europeni şi americani şi cheltuieşte lunar 120 de milioane de dolari în Fâşia Gaza controlată de Hamas
 

×