x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de morți după un atac la o moschee din Herat

Zeci de morți după un atac la o moschee din Herat

02 Aug 2017   •   12:09
Zeci de morți după un atac la o moschee din Herat

Un atac sinucigaș la o moschee din orașul Herat din vestul Afganistanului s-a soldat cu moartea a cel puțin 29 de persoane și rănirea a mai mult de 64 de persoane, după cum scrie The Guardian. Mai mult de 1,700 de civili au fost omorâți în atacurile din Afghanistan în acest an, afectând încrederea în guvernul președintelui Ashraf Ghani.

Un purtător de cuvânt al poliției din Afghanistan, Abdulhai Walizada, a declarat că atacul nu pare să fie comis doar de o singură persoană, cu martori care descriu că au văzut un sinucigaș cu bombă, care a detonat explozibilul, și cel puțin un alt om, înarmat, care arunca grenade în credincioși.

„Doi atacatori au intrat în moschee și au început să împuște și să arunce grenade în oameni”, a spus o persoană rănită în atacul de la moschee, Mohammad Adi.

Guvernatorul din Herat, Mohammad Asif Rahimi, a afirmat că cel puțin 29 de persoane au fost omorâte în atac, iar alte 64 au fost rănite, la două luni de la un alt atac la o moschee din secolul XII, Jama Masjid, din Herat, unde șapte persoane au fost omorâte.

Atacul nu a fost revendicat. Talibanii, care luptă pentru a instala legile dure ale Islamului, au negat orice implicare în atac.

Ashraf Ghani, al cărui guvern se află sub presiuni din cauza securității deteriorate a țării, condamnă atacul și face apel la populație „să-și ridice vocea împotriva atacurilor teroriste”.

Afganistanul a fost destul de ferit de violențele comune din Iraq sau Siria, însă extremiștii Sunniti, din filiala locală a Statului Islamic, au atacat în repetate rânduri minoritatea siita din Hazar în trecut.

Ultimul atac a venit după ce administrația Trump a trimis mai multe trupe din SUA pentru a întări coaliția condusă de Nato în Afghanistan.

×