x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de polițiști au fost răniți în manifestațiile de stradă din Leipzig

Zeci de polițiști au fost răniți în manifestațiile de stradă din Leipzig

13 Dec 2015   •   16:23
Zeci de polițiști au fost răniți în manifestațiile de stradă din Leipzig

Un număr de 69 de poliţişti au fost răniţi şi 50 de vehicule ale poliţiei au fost avariate în urma unor ciocniri în stradă între manifestanţi de stânga şi de dreapta, care au avut loc în acest week-end în oraşul Leipzig, informează DPA.

Mai mulţi simpatizanţi ai stângii, cu feţele acoperite, au atacat sâmbătă forţele de poliţie cu pietre, sticle şi petarde. 23 dintre aceşti protestatari au fost arestaţi preventiv.

Poliţia a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a calma situaţia, în condiţiile în care 1.000 de persoane au pornit o contrademonstraţie la o manifestaţie organizată de simpatizanţii dreptei.

Parchetul din Leipzig a precizat duminică pentru DPA că au fost deschise mai multe dosare pentru tulburarea ordinii publice.

Sursa: AGERPRES 

×