x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de zboruri anulate pe insula Bali, după erupția vulcanului Agung

Zeci de zboruri anulate pe insula Bali, după erupția vulcanului Agung

26 Noi 2017   •   13:00
Zeci de zboruri anulate pe insula Bali, după erupția vulcanului Agung

Zeci de zboruri au fost anulate pe insula Bali, una dintre principalele atracţii turistice din Indonezia, după erupţia vulcanului Agung, care a aruncat fum la mii de metri înălţime, au informat duminică autorităţile, citate de AFP. 

Cel puţin 2.000 de pasageri sunt afectaţi de aceste anulări, inclusiv mulţi turişti australieni. 

Vulcanul Agung, a cărui erupţie din 1963 a ucis aproape 1.600 de persoane, s-a "trezit" în luna septembrie.

Fumul a urcat duminică până la 4.000 de metri deasupra vârfului vulcanului, determinând autorităţile să anuleze 28 de zboruri, care plecau sau soseau în Bali, a declarat Arie Ahsanurrohim, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Denpasar. 

Aeroportul rămâne însă deschis, companiile aeriene fiind cele care decid să îşi anuleze sau să îşi devieze zborurile, a adăugat el. 

"Încercăm să facem aeroportul cât se poate de confortabil pentru pasagerii afectaţi. Pentru moment, le-am oferit săli pentru a-şi depozita lucrurile şi filme", a completat acesta. 

La momentul "trezirii" vulcanului, în luna septembrie, autorităţile au decretat nivelul maxim de alertă, 140.000 de persoane fiind evacuate. O lună mai târziu, situaţia s-a calmat şi mulţi locuitori s-au întors la casele lor. 

Vulcanul Agung a erupt din nou marţi forţând 25.000 de persoane să se pună la adăpost. Autorităţile le-a cerut rezidenţilor unei zone din apropierea vulcanului să îşi părăsească locuinţele, însă pe moment nu au decretat nivelul maxim de alertă. 

Peste 120 de vulcani sunt activi în Indonezia, ţară situată pe Cercul de foc al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure frecvente.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: agung vulcan eruptie zboruri bali