x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zgomote suspecte au provocat panică la Disneyland

Zgomote suspecte au provocat panică la Disneyland

24 Mar 2019   •   13:30
Zgomote suspecte au provocat panică la Disneyland

Zgomote suspecte descrise de unii vizitatori ca fiind focuri de armă au provocat panică sâmbătă seara în parcul de distracţii Disneyland Paris, situat la circa 30 de kilometri est de capitala Franţei, relatează duminică dpa şi AFP. 

Forţele de securitate au declarat încă că nu au fost trase focuri de armă, precizând că zgomotele puternice au fost provocate de o scară rulată sau de un ascensor defect. 

"Alertă falsă, forţele de securitate confirmă că nu există pericolul unei ameninţări", a anunţat Ministerul de Interne într-un mesaj pe Twitter în limba engleză, negând zvonurile răspândite pe reţeaua de socializare. 

"Din cauza unui zgomot, probabil de la un ascensor sau scări rulante, s-a produs panică", a declarat o sursă apropiată investigaţiei. 

Prefectura locală a declarat că mai multe persoane au suferit răni uşoare. Poliţia a declarat zona sigură şi a părăsit parcul înainte de miezul nopţii.

Sursele de securitate au declarat că incidentul a avut loc în zona comercială a parcului de distracţii. Proprietarii de magazine şi restaurante au fost rugaţi să rămână înăuntru în timpul investigaţiilor, a informat BFMTV.

Conform cifrelor publicate de Disneyland Paris, peste 320 de milioane de persoane au vizitat parcul de distracţii de la deschiderea sa în 1992. Parcul are în jur de 16.000 de angajaţi şi generează mai mult de 6% din veniturile din turism din Franţa. 

Franţa se află în continuare în alertă în urma atacurilor teroriste recente care au îndoliat ţara.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Disneyland Paris