x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zsolt Nemeth: Ţinutul Secuiesc este "o regiune unitară şi indivizibilă". Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut

Zsolt Nemeth: Ţinutul Secuiesc este "o regiune unitară şi indivizibilă". Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut

22 Iul 2013   •   08:08
Zsolt Nemeth: Ţinutul Secuiesc este "o regiune unitară şi indivizibilă". Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut
Sursa foto: erdely.ma

Ţinutul Secuiesc este o "regiune unitară şi indivizibilă", a declarat duminică un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe, aflat într-o vizită în România, la Leordeni, relatează MTI, potrivit Mediafax.

"Poate că noul plan de reorganizare administrativă nu ia în calcul acest lucru, însă Ţinutul Secuiesc este o regiune unitară şi indivizibilă. Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă", a declarat Zsolt Nemeth, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar de Externe, într-un discurs susţinut la inaugurarea unei porţi care marchează intrarea în Ţinutul Secuiesc.

Potrivit MTI, manifestanţi din cadrul a peste 100 de comunităţi din Transilvania au protestat sâmbătă faţă de un plan de reorganizare administrativă a României.

×