x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zvonuri:"Primul Divorţ" al Americii

Zvonuri:"Primul Divorţ" al Americii

de Sînziana Stancu    |    18 Iul 2008   •   00:00
Zvonuri:"Primul Divorţ" al Americii

Presa şi blogurile de scandal din America au dat din nou sfoară-n ţară că Laura Bush vrea să bage, de data asta pe bune, divorţ de George W. Bush.

Presa şi blogurile de scandal din America au dat din nou sfoară-n ţară că Laura Bush vrea să bage, de data asta pe bune, divorţ de George W. Bush.


Gurile rele de la Washington spun că Laura mai aşteaptă pînă îşi termină soţul ei mandatul prezidenţial, apoi trece la fapte. Unul dintre motivele care ar fi convins-o pe Prima Doamnă să ia taurul de coarne ar fi acela că Bush a plecat singur la Summit-ul APEC din Australia, iar un altul că, la întoarcere, locatarul de la Casa Albă a dat-o iar pe băutură, înfuriind-o şi mai rău pe Laura.


JURNALELE LAUREI. Lui Bush îi tremură picioarele cînd se gîndeşte că, o dată cu divorţul, Laura ar putea să se răzbune pe el şi să îşi publice jurnalel intime, în care îşi descrie viaţa de cuplu şi mai ales perioada petrecută la Casa Albă. Tot la Washington se mai zvoneşte că, pentru a evita chestia asta, Bush i-ar fi obligat deja pe unii membri ai administraţiei sale să semneze o înţelegere prin care se obligă să nu divulge sau să nu publice vreodată ceva despre traiul lor alături de soţii Bush la Casa Albă.


EXTRACONJUGALE. Nu este prima oară cînd Laura şi George Bush sînt ţinta presei de scandal, care le prezice un divorţ iminent. Şi în anii trecuţi au fost speculaţii pe această temă. Unele publicaţii s-au încumetat acum doi-trei ani să scrie că Laura avea deja pregătită o acţiune de divorţ, cu care doar l-ar fi speriat pe soţul ei. Tot presa de scandal a scris la un moment dat că George Bush ar avea relaţii extraconjugale cu secretarul de stat Condoleezza Rice, cu care şi-ar petrece nopţile într-o secţiune a Casei Albe, unde de obicei se discută diferite chestiuni oficiale în timpul zilei.

×
Subiecte în articol: externe bush