x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri George Michael a murit la 53 de ani

George Michael a murit la 53 de ani

26 Dec 2016   •   01:29
George Michael a murit la 53 de ani

Cântăreţul şi compozitorul George Michael, care a avut numeroase hit-uri cu grupul Wham în anii 1980 şi mai târziu ca artist solo, a murit la vârsta de 53 de ani, transmit luni agenţiile internaţionale de presă, care îl citează pe agentul său. 

"Cu mare tristeţe, confirmăm că fiul nostru iubit, frate şi prieten, George, a murit în pace în casa sa, de Crăciun", a anunţat duminică agentul artistului, într-un comunicat citat de DPA. "Familia face apel la decență în aceste momente dificile. Nu vor mai exista alte comentarii”, adaugă sursa citată.

Starul pop britanic, al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou, a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo "Faith", din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri şi ocupând prima poziţie în topuri, notează şi AFP, care aminteşte şi de succese ale artistului precum "Faith" sau 'Careless Whisper'. 

Faima sa a crescut ca membru al duo-ului Wham!, cunoscut pentru hit-urile sale 'Club Tropicana' şi 'Last Christmas.' 

George Michael a decedat duminică la locuinţa sa din Goring, comitatul Oxfordshire, la vest de Londra, transmit EFE şi AFP, citând BBC, care arată că moartea sa nu este considerată suspectă de poliţia britanică. 

"Sunt profund şocat. Am pierdut un prieten drag, cel mai amabil şi generos suflet şi un artist strălucit. Gândurile mele se îndreaptă spre familia sa şi toţi fanii săi", a reacţionat, pe Instagram, cântăreţul britanic Elton John, citat de AFP. 

George Michael a supravieţuit unei pneumonii la sfârşitul lui 2011. France Presse aminteşte că starea sa necesitase îngrijiri intensive din cauza severităţii unei infecţii cu pneumococ. 

"Aceasta a fost literalmente cea mai rea lună din viaţa mea, dar am o şansă incredibilă, cu adevărat incredibilă, de a fi aici", a declarat el atunci, după spitalizarea sa. 

Retras în ultimii ani, George Michael pregătea un album cu producătorul britanic Naughty Boy. Popularitatea cântăreţului a scăzut în anii 1990, dar a revenit în 2004 cu albumul "Patience", care a ocupat primul loc de vânzări în Regatul Unit. 

Interpretul lui 'Careless Whisper' a cunoscut în trecut diferite dificultăţi legate de droguri şi alcool. El a petrecut patru săptămâni în închisoare în 2010 după ce a intrat cu Range Rover-ul într-un magazin din nordul Londrei, sub influenţa cannabisului, scrie AFP. 

Trei ani mai devreme, el fusese găsit leşinat în Mercedesul său şi a admis că a consumat droguri, dar a scăpat de închisoare efectuând 100 de ore de muncă în interesul comunităţii. El a primit o interdicţie de a mai conduce timp de doi ani. 

Ultimul său album solo, Symphonica, apărut în 2014, a fost disc de aur în Marea Britanie. 

EFE aminteşte că George Michael, purtând numele real de Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a născut dintr-un tată grecocipriot şi o mamă britanică, pe 25 iunie 1963, în cartierul East Finchley, în nordul Londrei.

×
Subiecte în articol: george michael George Michael a murit