x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 117 dosare penale, deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor

117 dosare penale, deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor

21 Mar 2020   •   13:38
117 dosare penale, deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, sâmbătă, că 117 dosare penale au fost deschise în România pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, 329 de persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor de carantină sau de izolare.

„Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină”, au anunțat reprezentanții GCS.

Potrivit acestora, în ultimele 24 de ore, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la TELVERDE (0800 800 358), o linie deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Această linie nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. „De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, au mai transmis reprezentanții GCS.

(sursa: )

×
Subiecte în articol: dosare penale coronavirus