x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Acuzații grave: Polițiștii știau de pe Facebook de "ritualul satanic" de la Giurgiu

Acuzații grave: Polițiștii știau de pe Facebook de "ritualul satanic" de la Giurgiu

08 Noi 2019   •   14:53
Acuzații grave: Polițiștii știau de pe Facebook de "ritualul satanic" de la Giurgiu

Inspectoratul General al Poliţiei Române declanşează o anchetă de proporţii la Giurgiu, în cazul copilei abuzate în cadrul unui ritual satanist. Sunt verificaţi chiar poliţiştii, pentru că există suspiciuni că unii oameni ai legii ştiau de existenţa filmului, scrie Antena 3.

Chiar una dintre angajatele inspectoratului a recunoscut, într-o înregistrate cu camera ascunsă, că văzuse imaginile pe Facebook.

Aşadar, șefii Poliţiei Române vor stabili, în urma verificărilor, dacă poliţiştii au ignorat cu bună ştiinţă imaginile cu abuzul la care a fost supusă fata de 15 ani.

Un tânăr de 25 de ani din Giurgiu a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a drogat şi violat o fată de 16 ani, în timpul unui ritual satanic efectuat într-o clădire abandonată din oraş.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în acest an, în cursul lunii iulie, inculpatul T.I.A., în timp ce se afla într-o clădire abandonată din municipiul Giurgiu, a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 16 ani, prin constrângere fizică şi profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, şi a produs, cu ajutorul telefonului mobil, un fişier video cu caracter pornografic în care era prezentată minora.

Ulterior, inculpatul a distribuit, prin intermediul unor aplicaţii de socializare, o înregistrare video în care apare minora în diferite secvenţe cu caracter pornografic.

×
Subiecte în articol: giurgiu viol