Adevărul juridic vrea să falsifice istoria

Lansarea „Dosarului Revoluției” spre instanță, în plin scandal al dezvăluirii „faptelor de arme” ale procurorului general Augustin Lazăr, a deturnat atenția de la conținutul documentului care este prezentat ca marea realizare a  Parchetului. Lazăr, acuzat de deținuți politici de la Aiud că le-a prelungit regimul de tortură, s-a folosit de acest dosar drept scut pentru a poza în șeful investigatorilor care au scormonit  de aproape 30 de ani prin secretele Revoluției pentru a prezenta acum „adevărul juridic”. Datele de sinteză ale rechizitoriului arată însă că acest „adevăr” pleacă de la premise eronate și falsifică grosolan istoria.

 Comunicatul PG arată că „la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, după o evoluție complexă și complicată a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în acea perioadă, fapte ce au dus la CĂDEREA REGIMULUI COMUNIST (sublinierea noastră), suntem în măsură să anunțăm soluționarea acestui DOSAR PENTRU AFLAREA ADEVĂRULUI despre istoria noastră recentă”. Procurorii își asumă, așadar, în primul rând rolul de istorici, dar intră rapid în „haina” de acuzatori. Aflăm din start, însă printr-o fractură de logică a procurorilor, că pentru „faptele săvârșite care au condus la căderea regimului comunist” sunt inculpați Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus. Potrivit rechizitoriului Secției Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019 în dosarul penal intitulat generic ,,Revoluția Română din decembrie 1989”, cei trei inculpați sunt judecați pentru că au „săvârșit” căderea regimului Ceaușescu, dar sunt și responsabili pentru infracțiuni contra umanității, care au avut drept consecință 862 de decese, 2.150 de răniţi, lipsire de libertate a sute de persoane. Datele noi, găsite după iunie 2016 (adică după instalarea lui Augustin Lazăr la Ministerul Public), au contribuit la „aflarea adevărului”.

Revoluția scrisă de procurorii lui Lazăr

În scenariul „Revoluția, după Lazăr&Co”, momentul zero este ora 16 din 22 decembrie ’89, când toate instituțiile cu forțe militare - armată, interne, securitate, gărzi patriotice - s-au pus  la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale. Din acel moment, cinci persoane, dintre care mai trăiesc Ion Iliescu și Voican Voiculescu, au luat deciziile importante, „urmărind ACCEDEREA LA PUTEREA POLITICĂ A UNUI GRUP PRECONSTITUIT (s.n) și legitimarea politică în fața poporului român”. Așadar, pentru a „vinde” povestea simplificată a Revoluției, este adoptată ca mecanism de investigație teza „loviturii de stat”, procurorii intrând pe terenul nisipurilor mișcătoare ale conspirației, ignorând complet ampla mișcare populară care a propulsat lideri de moment, neasumați politic. Banda celor cinci puciști fără arme reușește să subjuge toate forțele militare și să declanșeze „o amplă și complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni și dezinformări), coordonată de unii componenți ai Consiliului Militar Superior format (când?) din Stănculescu, Militaru și șefi de direcții militare. Acești militari se presupune că aveau anterior planul pentru diversiuni, pentru că nu se putea improviza pe moment „o activitate complexă”. O asemenea acțiune, care antrena toate formațiunile militare, cu componentele specializate de diversioniști, presupunea o pregătire de luni de zile, făcută sub „nasul” lui Ceaușescu și al serviciilor secrete. Planul infernal, pregătit și camuflat atât de bine, a fost prezentat civililor care se aflau deja la putere de câteva ore, pentru că Nicolae Ceaușescu fugise, iar alți conducători (primul-ministru și vicepremierul - Dăscălescu și Dincă) erau deja arestați. Iliescu și Voican Voiculescu, inculpații de azi, au acceptat planul diversionist. De ce aveau nevoie de lovitura de stat, dacă PCR era decapitat, iar armata, securitatea și miliția colaborau la acest puci fără adversar la acea oră? Procurorii nu explică această contradicție pentru că ar „cădea” osatura pe care se croșetează teoria conspiraționistă, dominantă a evenimentelor.

Soții Ceaușescu, victime ale diversiunii

Procurorii lui „Știe tot” rezolvă și una dintre cele mai rușinoase pagini ale justiției românești, chiar prima din capitolul postrevoluționar - procesul soților Ceaușescu de la Târgoviște. „Ancheta a stabilit că aceste dezinformări AR FI creat (tonul dubitativ este menținut de-a lungul întregului comunicat al PG) condițiile condamnării și execuției cuplului prezidențial Ceaușescu printr-un proces penal simulat”. În alt capitol al rechizitoriului, Nicolae Ceaușescu este derobat de „crimele împotriva umanității” întrucât „există autoritate de lucru judecat”. Deci procesul simulat de la Târgoviște, în care Ceaușescu a fost condamnat și pentru aberația „60.000 de morți”, este acceptat de procurori după 30 de ani ca „autoritate de lucru judecat”.

Teoria dezinformării, în cârca a doi oameni

Generalii care s-au instalat în Consiliul Militar Superior au acționat pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie. Procurorii pun astfel răspunderea pentru represiune în sarcina armatei, pentru că din acest Consiliu Superior faceau parte Stănculescu, Militaru și șefi de direcții din Ministerul Apărării, nu din Securitate și Ministerul de Interne. În plus, Militaru, dat afară din Armată pentru spionaj în favoarea rușilor, nu participase la represiune și avea aceleași pete de șters. Acești șefi din MApN „ar fi declanșat și coordonat inducerea în eroare în virtutea unei înțelegeri cu noua forță politică a țării”. Înseamnă că în 22 decembrie, după ora 16, era instalată „noua forță politică”, dar „forța” se simțea amenințată de o altă „forță politică” nenumită, care i-ar fi vrut locul? Militarii cu mâinile pătate de sânge și Iliescu, un fel de uzurpator al puterii legitime a lui Ceaușescu, arestat la acea oră la Târgoviște și ținut sub strictă pază în unitatea militară comandată de Kemenici, fac un „veritabil pact” care „ar fi fost benefic ambelor părți”. Pentru a susține noua putere și a scăpa de pedepse pentru represiune se declanșează psihoza generalizată. ,,Probatoriul administrat relevă că inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariții televizate și emiterea de comunicate de presă”, consideră procurorii militari. „Revoluția română în direct” devine, în optica anchetatorilor, o tribună de dezinformare, pusă la dispoziția lui Iliescu și Voican Voiculescu. Ar însemna ca în proces să apară drept complici Mircea Dinescu, Ion Caramitru, voci ale Revoluției, care în acele zile deveniseră liderii de opinie cei mai ascultați. A lipsit, să înțelegem, doar un pas pentru a-i include în scenariul dezinformării și pe ziariștii de la Informația Bucureștiului care și-au asumat, la câteva momente după fuga lui Ceaușescu din CC, apariția primului ziar al Revoluției numit LIBERTATEA. Au scăpat doar pentru că ziarul a ieșit din rotativa din Brezoianu la ora 14, în 22 decembrie, mai înainte de ,,ora zero” a Revoluției  din „varianta” Lazăr? Ca martor al evenimentelor, îmi apare cu claritate distanța enormă dintre „adevărul juridic” propus de Dosarul Revoluției și faptele acelor zile care au schimbat România. 

,,A fost clasată cauza cu privire la infracțiunile săvărșite de către Ceaușescu Nicolae - fost președinte al României pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989-22.12.1989 (orele 12:16) întrucât există autoritate de lucru judecat”

 Comunicat Ministerul Public din 8 aprilie 2019