x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anchetă la Serviciul Permise Auto în "cazul Tăriceanu"

Anchetă la Serviciul Permise Auto în "cazul Tăriceanu"

15 Aug 2016   •   15:43
Anchetă la Serviciul Permise Auto în "cazul Tăriceanu"

Serviciul de permise auto al Capitalei a început o anchetă după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi-a reînnoit săptămâna trecută carnetul de şofer fără să stea la rând.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a anunţat, luni, că vor fi declanşate verificări interne după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost filmat de News.ro, joi, când şi-a preschimbat permisul de conducere intrând pe uşa din spate şi ocolind astfel coada de circa o mie de persoane.

"Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor s-a autosesizat în urma materialelor de presă apărute şi se efectuează verificări la nivelul direcţiei. La finalul acestor verificări vor fi anunţate rezultatele printr-un comunicat de presă. Sunt verificări interne”, a anunţat luni comisarul-şef Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al DRPCIV, citat de News.ro.

Verificarile declansate de Directia Generala pentru Permise din Ministerul de Interne ii vizeaza pe functionarii care l-au ajutat pe Calin Popescu Tariceanu sa treaca peste rand, in timp ce aproximativ o mie de oameni asteptau afara, relatează rtv.net.

×