x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Asociații profesionale din statul paralel

Asociații profesionale din statul paralel

de Dan Constantin    |    14 Dec 2017   •   13:10
Asociații profesionale din statul paralel

Pe scena publică se perindă cu opinii și acțiuni legate de legile Justiției asociațiile profesionale ale magistraților. Sunt puncte de vedere care exprimă, firesc, potrivit purtătorilor de cuvânt și vectorilor de imagine, interesele specifice față de legislația în materie juridică. De multe ori, tonul și pretențiile de autoritate ale unor voci depășesc însă cadrul în care ele funcționează, au pretenția de a deține adevărul absolut și, mai grav, doresc să impună blocarea procesului legislativ al Parlamentului. Invocarea principiilor de drept, supralicitarea reprezentativității sau a circulației unor apeluri în online au ca scop crearea impresiei că toți magistrații fac front comun împotriva oricăror modificări, pe cale legală, ale legilor privind activitatea magistraților sau ale Codului Penal impuse de decizii ale Curții Constituționale.

Forumul Judecătorilor din România a devenit activ în spațiul public la începutul anului 2017, exprimând poziții critice la Ordonanța 13. Apoi a avut, prin președinte și nr. 2 al organizației, pretenția de a reprezenta punctul de vedere majoritar al magistraților, deschizând un site profesional - juridice.ro - pentru colectarea semnăturilor care solicitau retragerea propunerilor Ministerului Justiției de modificare a legilor. Desigur, nu scapă observația că proveniența unui lider al FJR din rândurile ofițerilor de poliție ar putea să fie o verigă spre instituții de forță care sprijină ocult controlul magistraților și instanțelor. La fel, Asociația Procurorilor din România, a cărei conducere a fost decapitată de acțiunile neconstituționale ale DNA, se exprimă, mai nou, printr-un fost membru CSM, împotriva puterii legislative. Atacarea virulentă a altor asociații profesionale (AMR, UNJR) sau a unor membri CSM care au câștigat prestanță și prestigiu în apărarea reală, constantă a independenței Justiției și eliminarea abuzurilor și presiunilor asupra instanțelor arată că statul paralel are conexiuni printre magistrați, reușind să-și planteze vocile în posturi-cheie. Participarea activă a UNJR și AMR la lucrările comisiei parlamentare a stârnit o adevărată isterie a portavocilor sistemului ocult, care s-a deconspirat în situația limită a confruntării. 

 

 

×
Subiecte în articol: legile justiţiei