x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Augustin Zegrean: Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor locale, nu Parlamentul

Augustin Zegrean: Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor locale, nu Parlamentul

03 Iun 2020   •   15:12
Augustin Zegrean: Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor locale, nu Parlamentul

Guvernul este cel care trebuie să stabilească data alegerilor locale, nu Parlamentul, deoarece Executivul este cel care le organizează, se ocupă de secțiile de votare și suportă costurile scrutinului, spune fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

Augustin Zegrean a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că deciziile CCR, care a stabilit ca fiind neconstituționale OUG de prelungire a mandatelor primarilor și legea prin care Parlamentul și-a arogat atribuția de stabilire a datei alegerilor locale, sunt corecte și nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

Fostul președinte al CCR a explicat că, în Codul Administrativ, adoptat în 2019 prin OUG, scrie că mandatul aleșilor locali poate fi prelungit prin lege, nu altfel.

Legat de data alegerilor, lucrurile sunt simple, dar trebuie știute. Ei au scris în proiectul de lege că data alegerilor se stabilește de Parlament prin lege organică, dar în Constituție, în art. 73, scrie ce se reglementează prin lege organică, și anume sistemul electoral, nu data alegerilor. Astfel că nu poți face o lege organică în alte domenii decât cele în care Constituția spune că se impune lege organică”, a explicat Zegrean.

Acesta a subliniat că, până acum, Guvernul a fost cel care a stabilit data alegerilor locale și este normal să fie așa, pentru că Executivul organizează scrutinul, nu Parlamentul.

„Nu Parlamentul face secțiile de votare, dispune tipărirea buletinelor de vor și suportă costurile alegerilor. Data alegerilor trebuie stabilită de Guvern, conform legislației în vigoare. Câtă vreme Parlamentul este în sesiune, niciun cetățean nu trebuie să stea liniștit”, a mai spus Augustin Zegrean.

El a arătat că decizia CCR este obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial, iar după ce decizia intră în vigoare și devine general obligatorie, Guvernul are la dispoziție 45 de zile pentru a pune de acord legea cu decizia Curții.

„Nu au decât să facă un proiect de lege prin care să propună prelungirea mandatelor aleșilor locali, să meargă cu ea în Parlament iar Parlamentul să adopte legea pentru prelungirea mandatelor”, a conchis Zegrean.

Mediafax

×
Subiecte în articol: augustin zegrean