x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului fostului judecător Mustaţă

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului fostului judecător Mustaţă

09 Aug 2018   •   16:27
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul decesului fostului judecător Mustaţă

Avocatul Poporului (AP), Victor Ciorbea, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că s-a sesizat din oficiu în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă şi că a dispus efectuarea unor anchete la penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava. 

Aflat în custodia Penitenciarului Jilava, fostul magistrat a murit, miercuri, la Spitalul "Carol Davila", în urma unui infarct miocardic. 

"Am hotărât sesizarea din oficiu în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă, pe baza informaţiilor din mass-media (...) am dispus, pentru că sunt semne mari de întrebare în legătură cu condiţiile în care s-a produs decesul, etc (...) am dispus efectuarea unor anchete la Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Giurgiu şi la Penitenciarul Jilava pentru început. (...) am înţeles că a fost plimbat, a fost trimis de la Rahova la Giurgiu noaptea la 2 şi a fost trimis apoi la Jilava înapoi după o zi sau două. Aceste anchete vor fi făcute de echipe mixte din cadrul domeniului pentru armată, justiţie, poliţie, penitenciare, cu colegi de la un alt domeniu, mecanismul de prevenire a torturii tot din cadrul Avocatului Poporului. Din echipă va face parte în mod obligatoriu şi un medic ca să analizeze actele medicale", a spus Ciorbea. 

El a menţionat că se vor verifica, printre altele, motivele pentru care a fost transferat. 

"Vom verifica, între altele, motivele pentru care a fost transferat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu, motivele pentru care a fost retransferat după o zi sau două de la Giurgiu la Jilava, pe urmă dacă au fost respectate condiţiile legale cu privire la efectuarea transferului, dacă se confirmă sau nu că a fost făcut la 2 noaptea, etc şi cum anume s-a făcut, s-au respectat prevederile din lege, din regulament şi în ce condiţii a decedat, că am înţeles că ar mai fi fost şi pe la vreo trei spitale civile", a declarat Ciorbea. 

El a afirmat că, dacă vor fi necesare şi alte verificări, vor fi făcute. 

Ciorbea a spus că, până în prezent, nu au fost identificate petiţii formulate de Mustaţă sau de avocaţii săi la AP. 

"Cel puţin până acum nu am identificat să fi existat petiţii formulate de persoana privată de libertate sau de apărătorii lui către instituţia noastră, deci nu am avut cunoştinţă de starea sănătăţii, de condiţii, de altele, până acum nu am identificat, le-am cerut să verifice", a adăugat Ciorbea. 

Lorette Luca, avocata lui Stan Mustaţă, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că a fost anunţată de deces de soţia lui Stan Mustaţă miercuri seară. 

"Mi-a povestit printre suspine şi lacrimi împrejurarea că ieri domnul Mustaţă a încetat din viaţă la 'Carol Davila', la spital, după ce fusese transferat din penitenciar în penitenciar. Fără nicio motivaţie, fără nicio noimă, la 2 noaptea a fost transferat de la Jilava la Giurgiu, a vomat tot drumul, i-a fost foarte rău, la Giurgiu l-au dus la spitalul civil din Giurgiu, pentru că se afla într-o stare deplorabilă, l-au readus la Penitenciarul Jilava, l-au mai dus la un spital civil care nu avea dotările necesare, i-au montat un cateter când pe piciorul stâng, când pe piciorul drept, ulterior l-au readus în penitenciar, dânsul era sfârşit, era terminat, ca în final să-l ducă ieri la 'Carol Davila' la spital, unde s-a încercat montarea unui cateter performant, astfel încât să producă efectele necesare, numai că, din nefericire, în timpul intervenţiei, pentru că s-a demarat şi o dializă, domnul Mustaţă, având probleme majore cu rinichii, s-a produs infarctul miocardic şi a decedat", a spus Luca. 

Ea a menţionat că va formula plângeri penale împotriva conducerii Penitenciarului Jilava. 

După decesul fostului magistrat o anchetă internă a fost demarată la Penitenciarul Jilava, în custodia căruia se afla Stan Mustaţă. 

Fostul judecător Stan Mustaţă a fost condamnat în mai 2016 de Instanţa supremă la 8 ani şi 6 luni închisoare, el fiind acuzat că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora. AGERPRES

×