x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pacienţii cu boli psihice, transformaţi în cobai

Pacienţii cu boli psihice, transformaţi în cobai

de Monica Cosac    |    01 Iun 2016   •   21:15
Pacienţii cu boli psihice, transformaţi în cobai
Sursa foto: Jupiterimages/Getty Images

Zeci de percheziţii au fost făcute la mai multe cabinete medicale şi spitale din ţară, existând suspiciuni că mai mulţi medici au falsificat consimţământul unor presupuşi voluntari la testarea de medicamente. Testele au fost făcute pe aproximativ 250 de pacienți internați la psihiatrie, unii fără discernământ. Totodată, poliţiştii au percheziţionat sediile a cinci societăţi comerciale cu profil medical şi au ridicat documente de la Agenția Națională a Medicamentului.

La numai o zi după ce 77 de oncologi s-au ales cu dosar penal, fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de excursii exotice în schimbul prescrierii unor anumite medicamente, o nouă anchetă de amploare a fost demarată pe piaţa medicamentelor şi în spitale, după ce procurorii au constatat că multe dintre testele clinice necesare introducerii pe piaţă a unor substanţe noi, erau trucate. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, au fost ridicate “înscrisuri şi probe de la 31 de unităţi sanitare aflate pe raza judeţelor Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea” . Printre unităţile vizate de anchetă se numără şi Spitalul ”Al. Obregia”, Spitalul Militar din Capitală, Institutul de Psihiatrie Socola, Spitalul de Psihiatrie Voila şi Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca. În acest caz, cadrele medicale sunt suspectate de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale. Tot ieri, psihiatrul Delia Podea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Arad şi profesor universitar, a fost ridicată de anchetatori şi dusă la audieri, fiind suspectată că a internat fictiv persoane de la care ar fi luat mită pentru a le ajuta să se pensioneze pe caz de boală, dar şi pentru testarea unor medicamente pe pacienţi, fără consimţământul acestora. 

 

 

 

 

 

 

×