x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CAB: Elena Udrea are voie să plece din ţară

CAB: Elena Udrea are voie să plece din ţară

31 Aug 2017   •   17:13
CAB: Elena Udrea are voie să plece din ţară

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, menţinerea măsurii controlului judiciar în cazul fostului ministru Elena Udrea, însă magistraţii au admis cererea acesteia de a părăsi teritoriul României fără încuviinţarea instanţei. 

Decizia a fost luată în dosarul în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în legătură cu finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Hotărârea nu este însă definitivă şi poate fi contestată de procurori. 

"Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive luate faţă de inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor şi Wagner Ioan Silviu şi menţine controlul judiciar faţă de aceştia. În baza art. 215 alin. 9 Cod procedură penală admite cererea de modificare a conţinutului controlului judiciar formulată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Înlătură interdicţia impusă inculpatei de a nu depăşi teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară şi instanţei de judecată. Cu drept de contestaţie", se arată în decizia instanţei. 

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. 

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte). 

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 

În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, acuzat de luare de mită; Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare. 

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. 

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", arată DNA. AGERPRES

×