x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cadru universitar, reţinut pentru o crimă comisă acum 18 ani

Cadru universitar, reţinut pentru o crimă comisă acum 18 ani

08 Mar 2016   •   20:25
Cadru universitar, reţinut pentru o crimă comisă acum 18 ani
Sursa foto: Facebook

Procurorii criminalişti l-au reţinut marţi pe Dan Păcurariu, cadru universitar, în vârstă de 55 de ani, pentru o infracţiune de omor care a avut loc în 1998.

"În noaptea de 26 - 27 iunie 1998, în timp ce se afla în locuinţa victimei Mihaela Fulga, în vârstă de 30 de ani, situată în Bucureşti, sector 3, inculpatul a agresat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp dur, cu o intensitate deosebită, cauzându-i în această modalitate leziuni grave (multiple fracturi la nivelul capului), care i-au determinat decesul - victima a fost descoperită, în stare de putrefacţie, în seara zilei de 29 iunie 1998", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti remis marţi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea a fost comisă în contextul degradării relaţiei dintre cei doi, ca urmare a manifestărilor excesive de gelozie ale inculpatului, acesta devenind extrem de posesiv.

Profesorul o urmărea pe victimă la locurile de muncă, pe stradă, o aştepta perioade lungi de timp pe holul blocului, o suna în mod frecvent cu scopul de a verifica unde este şi la ce oră ajunge acasă etc.

Omorul a fost disimulat în jaf, mai precizează anchetatorii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dan pacurariu