x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Carmen Dan, despre prezenţa la DNA: Am fost audiată în calitate de martor

Carmen Dan, despre prezenţa la DNA: Am fost audiată în calitate de martor

20 Feb 2017   •   11:47
Carmen Dan, despre prezenţa la DNA: Am fost audiată în calitate de martor

Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiată, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări privind OUG 13/2017 de modificare a Codurilor penale.


"Am fost audiată în calitate de martor, am dat toate datele acolo. (...) O să facă DNA comunicări prin Biroul de presă", a spus Carmen Dan, la ieşirea din sediul DNA.

Ministrul de Interne a fost audiată la DNA aproximativ o oră şi jumătate.

Săptămâna trecută, s-au prezentat la DNA şi secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, ei fiind audiaţi de procurori în dosarul privind Ordonanţa 13.

Anterior, au fost audiaţi la DNA, în acelaşi dosar, procurorii Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima, foşti secretari de stat în Ministerul Justiţiei.

La începutul lunii februarie, DNA confirma faptul că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative şi că se efectuează acte procedurale.

Ministerul Justiţiei preciza că a primit o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale, precum şi cu proiectul de lege referitor la graţiere.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan dna