x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cătălin Predoiu, audiat într-un dosar privind o serie de intermedieri financiare

Cătălin Predoiu, audiat într-un dosar privind o serie de intermedieri financiare

14 Mar 2019   •   11:36
Cătălin Predoiu, audiat într-un dosar privind o serie de intermedieri financiare

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției și actual membru PNL, este audiat joi la Poliție într-un dosar al Parchetului General. ”Este un dosar care vizează niște intermedieri financiare făcute de Cătălin Predoiu în 2012, în calitatea sa de avocat. Este audiat doar în calitate de martor” a spus Ana Maria Bujor, senior editor Antena 3. Audierea este realizată de polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, în baza delegării primite de la Parchetul General.

ANTENA 3

×