x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cătălin Radulescu, poreclit ”deputatul mitralieră”, este urmărit penal

Cătălin Radulescu, poreclit ”deputatul mitralieră”, este urmărit penal

10 Mai 2017   •   11:18
Cătălin Radulescu, poreclit ”deputatul mitralieră”, este urmărit penal

Cătălin Radulescu, poreclit ”deputatul mitralieră”, este urmărit penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Parlamentarul a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

Pe 6 aprilie, social-democrații au decis, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), suspendarea din PSD pe o durată de șase luni a deputatului Cătălin Rădulescu, care în martie anunța că se autosuspendă din PSD până la clarificarea tuturor aspectelor legate de declaraţiile pe care le-a făcut în spaţiul public. 

Sursa: antena3.ro

×
Subiecte în articol: catalin radulescu deputatul mitraliera