x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cazul de sclavagism din Argeş: Numărul arestaţilor a ajuns la 37

Cazul de sclavagism din Argeş: Numărul arestaţilor a ajuns la 37

14 Iul 2016   •   22:35
Cazul de sclavagism din Argeş: Numărul arestaţilor a ajuns la 37

Judecătorii de la Tribunalul Argeş au decis, joi, arestarea preventivă a 37 de suspecţi implicaţi în dosarul de trafic de persoane din comuna Berevoeşti.

Procurorii au reţinut 38 de persoane în acest caz, care au fost aduse în instanţă în două grupuri pentru a putea fi judecate mai repede. În primă fază, magistraţii au dispus arestarea a 20 de persoane din primul lot şi apoi a altor 17 suspecţi din al doilea lot.

De asemenea, o persoană a fost plasată în arest la domiciliu din motive medicale, deoarece are nevoie de dializă de trei ori pe săptămână.

Decizia nu este definitivă, însă cei 37 vor fi duşi în arestul Poliţiei.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate la domiciliile membrilor grupărilor, unde erau forţate să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor, cât şi în proximitatea localităţii. Aceştia trebuiau să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării, unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în judeţele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj).

Victimele erau ameninţate şi lovite cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi diverse obiecte contondente, persoanele vătămate fiind aduse în stare de aservire şi lipsire de libertate în condiţiile în care acestea erau supravegheate permanent de către membrii grupărilor.

Procurorii mai susţin că, de cele mai multe ori, victimele nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi alimentare, erau legate (cu lanţuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu fugă. Unor victime li se aplicau tratamente umilitoare - erau dezbrăcate complet şi udate alternativ cu apă rece şi caldă; erau legate de mâini şi picioare şi puse să mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecţilor, li se arunca mâncarea pe jos.

De asemenea, există suspiciunea că unele victime au fost violate sau abuzate sexual.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: sclavagism judetul arges arestaţi diicot