x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR a decis: Există un conflict juridic între preşedinte şi Guvern în cazul amânării numirii a doi miniştri

CCR a decis: Există un conflict juridic între preşedinte şi Guvern în cazul amânării numirii a doi miniştri

19 Dec 2018   •   14:50
CCR a decis: Există un conflict juridic între preşedinte şi Guvern în cazul amânării numirii a doi miniştri

Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului a amânat numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Pe 7 decembrie, premierul Viorica Dăncilă anunţa că Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi - Mircea Drăghici şi Dezvoltare Regională - Lia Olguţa Vasilescu.
Dăncilă a vorbit, în deschiderea şedinţei de Guvern de la acea dată, despre discuţiile pe care membrii Executivului le-au avut recent la Bruxelles cu oficiali europeni pe tema preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În acest context, ea a subliniat că ''singura situaţie incertă'' existentă în acest moment este creată de preşedintele Klaus Iohannis ''prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante".
În 21 noiembrie, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis să o propună pe Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar pe Mircea Drăghici - pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Decizia a venit după ce şeful statului a respins propunerile făcute anterior pentru cele două ministere: Ilan Laufer - Dezvoltare Regională şi Lia Olguţa Vasilescu - Transporturi. Iohannis a motivat atunci că cele două propuneri sunt nepotrivite.

Agerpres 

×
Subiecte în articol: ccr klaus iohannis guvern