x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce a spus Laura Codruța Kovesi, după ieșirea de la ÎCCJ

Ce a spus Laura Codruța Kovesi, după ieșirea de la ÎCCJ

25 Mar 2019   •   12:22
Ce a spus Laura Codruța Kovesi, după ieșirea de la ÎCCJ

Laura Codruta Kovesi a fost prezenta, luni, la sediul ÎCCJ, pentru un nou termen în procesul în care Inspecția Judiciară a contestat decizia Secției pentru Procurori a CSM, potrivit căreia fosta șefă a DNA nu a comis nicio abatere disciplinară prin neprezentarea la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, ”sufrageria lui Oprea”.

"Ați fost în sală, ați auzit argumetele. Abatarerea disciplinară ar fi că nu am respectat decizia 611. Am respectat-o, trebuia să iau măsuri alternative. Nu vreau să mai fac altă declarație. Este decizia judecătorilor, vom vedea", a declarat Kovesi la ieșirea de la ÎCCJ.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Laura Codruţa Kovesi