x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce se întâmplă dacă președintele Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi

Ce se întâmplă dacă președintele Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi

31 Mai 2018   •   06:21
Ce se întâmplă dacă președintele Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi

Mihai Gâdea l-a întrebat pe Tudorel Toader, la "Sinteza zilei" de la Antena 3, ce se întâmplă dacă președintele Klaus Iohannis sfidează decizia Curții Constituționale și refuză să o revoce pe Laura Codruța Kovesi.

"În opinia mea, Președintele României, astăzi, a luat act de comunicat. Președintele a spus că aşteaptă motivaţia deciziei, corect motivarea, adică acele considerente. Sigur, le aşteaptă pentru că nu s-a produs încă niciun efect juridic.

În momentul în care se publică decizia apare o obligaţie în sarcina preşedintelui. În momentul acela i-a trecut timpul de reflecție, de azi și până la publicarea deciziei și are, categoric, două variante: să respecte decizia Curţii sau să nu o respecte şi să nu emită decretul de revocare.

 

Sigur că nu excludem şi o altă ipoteză. Pentru a evita această abordare, poate să vină o demisie (demisia lui Kovesi - n.r.) și atunci decretul ar rămâne fără obiect", a explicat Tudorel Toader.

 

×