x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce se mai întâmplă cu Dosarul Diaspora?

Ce se mai întâmplă cu Dosarul Diaspora?

de Marius Gîrlașiu    |    16 Feb 2016   •   16:20
Ce se mai întâmplă cu Dosarul Diaspora?
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Institutul pentru Politici Publice a solicitat conducerii DNA să facă public stadiul anchetei privind votul românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014. Până acum, doar fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, a dat cu subsemnatul în faţa procurorilor.

ONG-ul Institutul pentru Politici Publice a solicitat, ieri, DNA-ului „să clarifice în mod public care este situaţia acestui dosar şi să comunice măsurile dispuse, fie de începere a urmăririi penale şi, dacă este cazul, trimitere în judecată a celor vinovaţi de obstrucţionarea dreptului la vot, fie de clasare a dosarului”.

IPP a precizat că până ieri trecuseră deja 440 de zile din momentul în care dosarul votului din diaspora a ajuns pe masa procurorilor DNA. Până acum, fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, este singurul nume mare implicat în organizarea alegerilor prezidenţiale din 2014 care a dat declaraţii în faţa procurorilor.

Kovesi i-a luat dosarul lui Niţu

Dosarul privind organizarea votului din diaspora la prezidenţialele din 2014 a aparţinut, iniţial, Parchetului General condus la acea vreme de Tiberiu Niţu. Parchetul de pe lângă ÎCCJ a comasat şase dosare penale care vizau plângeri ale cetăţenilor români din străinătate privind împiedicarea drepturilor electorale.

DNA a cerut să se ocupe de caz pe 2 decembrie 2014 şi a preluat dosarul de pe masa Parchetului după doar două zile. Ambele tururi ale alegerilor din 2014, pierdute de Victor Ponta, au fost marcate de scandalul de la secţiile de votare din străinătate şi demisia ambilor miniştri de Externe de la acea vreme, Titus Corlăţean şi, ulterior, Teodor Meleșcanu.
 

×
Subiecte în articol: dosarul diaspora diaspora dosare