x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce spune procurorul Augustin Lazăr despre dosarul poliţistului pedofil

Ce spune procurorul Augustin Lazăr despre dosarul poliţistului pedofil

11 Ian 2018   •   09:19
Ce spune procurorul Augustin Lazăr despre dosarul poliţistului pedofil

Ancheta efectuată de Secţia de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General va clarifica toate aspectele puse în discuţie în cazul poliţistului Eugen Stan, inclusiv cele privind modul în care au fost instrumentate anterior cazurile de pedofilie, a afirmat, joi, procurorul general Augustin Lazăr.

 

"Dosarul a fost preluat pe rolul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, care are resurse mult mai bine pregătite pentru a instrumenta un astfel de caz şi desigur va da răspuns la toate aspectele care au fost puse în discuţie în legătură cu modul de comitere a faptelor, în legătură cu modul de instrumentare", a declarat Augustin Lazăr înaintea unei şedinţe a Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebat dacă, în opinia sa, Eugen Stan a fost protejat de colegi, procurorul general a precizat că toate suspiciunile vor fi analizate.

"Ancheta va clarifica toate aspectele acestea. Nu putem spune de acum, suspiciunile acestea vor fi verificate", a subliniat Augustin Lazăr, citat de agerpres.

Parchetul General a preluat în urmă cu o zi, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ancheta în dosarul în care poliţistul Eugen Stan este acuzat că a agresat sexual doi copii. De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă a procurorului general a fost preluat şi un dosar instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în care a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de agresiune sexuală, dosar constituit în urma unei plângeri datând din anul 2016.

×