x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CIFRA GROAZEI - 3.000 de pacienți români, folosiți fără știrea lor drept cobai

CIFRA GROAZEI - 3.000 de pacienți români, folosiți fără știrea lor drept cobai

01 Iun 2016   •   19:26
CIFRA GROAZEI - 3.000 de pacienți români, folosiți fără știrea lor drept cobai
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Noi informații în dosarul medicilor care au transformat pacienți în cobai. Potrivit anchetatorilor, cel puțin 3.000 de români au fost cobai fără să știe. În dosarul instrumentat de procurorii de la Parchetul General, 50 de medici psihiatri sunt acuzați că au testat medicamente în mod ilegal, scrie digi24.ro.

Deocamdată sunt suspiciuni asupra unui medic psihiatru din Arad. Delia Podea a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a fost audiată de către procurori în noaptea de marţi spre miercuri. Medicul va fi prezentantă Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai grave acuzaţii planează asupra acestui medic. Femeia, care e şi profesor universitar, s-ar fi folosit de rezidenţi ca să falsifice semnăturile unor pacienţi. Ar fi obţinut astfel nenumărate documente false, care arătau că bolnavii sunt de acord să participe la testare.

×