x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cine plătește pagubele după manevre

Cine plătește pagubele după manevre

de Dan Constantin    |    27 Iun 2019   •   10:50
Cine plătește pagubele după manevre

Incidentul din 20 iunie din timpul exercițiului SABER GUARDIAN 19 ridică și o problemă juridică: cine plătește pentru pagubele produse de distrugerea recoltelor? Până acum nu au fost difuzate informații care să clarifice proporția acestor pagube, nici numele persoanelor fizice sau juridice ale căror câmpuri au fost traversate de blindatele americane dintr-o eroare. Două comunicate, unul de la Ministerul Apărării Naționale și celălalt, difuzat imediat, din partea Armatei Statelor Unite (comunicatele143 și 144, publicate pe pagina oficială a Ministerului Român al Apărării), transmit trei idei principale:

  1. Incidentul s-a produs dintr-o eroare, tancurile ajungând pe tarlalele din Stelnica, unde au produs pagube.
  2. S-a format o comisie a MApN și a Armatei SUA care cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.
  3. Cei cu recoltele puse jos vor primi despăgubiri.

Comunicatul americanilor era mai la obiect: anunța militărește că la ora 18.30, în data de 20 iunie - deci la patru ore după „recoltarea” forțată -, s-a desfășurat la primăria localității Stelnica o întâlnire a comisiei cu reprezentanții Primăriei Stelnica și proprietarii terenurilor pentru „evaluarea pagubelor, stabilirea valorii despăgubirilor și a modului de acordare a acestora în conformitate cu legislația națională și a acordurilor bilaterale în vigoare”.

Aici începe o mică problemă. Legislația în vigoare se află într-un proces de clarificare și adaptare la situațiile concrete care decurg din prezența unor trupe străine pe teritoriul României. Cu o previziune a evenimentelor neplăcute, aflăm din sursa oficială a Ministerului Apărării că se află în dezbatere publică o lege pentru modificarea Legii 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.

Legea asigură cadrul pentru despăgubiri în cazul unor pagube. În prezentarea noului act legislativ, aflăm că acesta gestionează pretențiile formulate de persoanele fizice și juridice pentru pagubele produse acestora de membrii forțelor armate străine staționate pe teritoriul României. Cele produse de forțele SUA sunt soluționate pe cale amiabilă, prin intermediul Direcției generale juridice din MApN, potrivit Aranjamentului de implementare între autoritățile desemnate de SUA și România privind procedurile de soluționare pe teritoriul României, semnat la București, în 31 octombrie 2007. „Legea pentru modificarea Legii 291/2007 se află în dezbatere publică din 14 iunie 2019, timp de zece zile cei interesați putând trimite sugestii și observații. În cazul de la Stelnica se aplică prevederile Aranjamentului menționat”.

 

×