x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cioloş: E important să nu transformăm justiţia într-o armă cu care să lupte unii împotriva celorlalţi

Cioloş: E important să nu transformăm justiţia într-o armă cu care să lupte unii împotriva celorlalţi

14 Oct 2016   •   03:15
Cioloş: E important să nu transformăm justiţia într-o armă cu care să lupte unii împotriva celorlalţi

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, că este important ca justiţia să nu fie transformată "într-o armă cu care să lupte unii împotriva celorlalţi".

"Eu cred că lucrurile au progresat foarte bine în aceşti ultimi ani. E important în continuare să nu transformăm justiţia într-o armă cu care să lupte unii împotriva celorlalţi. E important ca legile să fie bine făcute pentru ca justiţia să poată să ia decizii bune şi decizii clare, care să nu fie interpretate. Şi cred că e foarte important să facem din ce în ce mai puţină justiţie la televizor şi din ce în ce mai multă justiţie în tribunale", a declarat Dacian Cioloş, la Digi 24, fiind întrebat dacă în România există 'prea multă justiţie'.

Potrivit premierului Cioloş, România nu este nici 'cea mai cinstită', dar nici 'cea mai coruptă' ţară din UE.

"Nu cred că există prea multă justiţie nicăieri, atâta timp cât justiţia îşi face treaba. Probabil că în România se vorbeşte mai mult de corupţie şi de anticorupţie decât în altă parte. V-o spun şi în cunoştinţă de cauză, pentru că aproape 5 ani de zile lucrând la Bruxelles şi având contact cu toate statele membre, pot să vă spun că România nu e probabil nici cea mai cinstită, dar nici cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană şi nici nu cred că e important să ne uităm peste gardul vecinului. Important este ca noi acasă, cu onestitate, să recunoaştem atunci când avem probleme, inclusiv de corupţie, şi să tratăm aceste probleme de la rădăcină. (...) Corupţia e legată şi de o stare de spirit şi de o atitudine faţă de lucruri şi faţă de fapte, faţă de decizii pe care le luăm", a mai spus Cioloş.

Premierul a precizat, totodată, că este conştient de faptul că Guvernul trebuie să dea predictibilitate investiţiilor din sistemul judiciar.

"Şi Guvernul mai are de lucru şi sunt conştient de asta, să dăm predictibilitate şi investiţiilor care trebuie făcute în sistemul judiciar, pentru că sunt lucruri care au progresat, dar cei din justiţie au dreptate când spun că au nevoie de o abordare multianuală şi a alocărilor bugetare pentru a crea condiţii în tribunale, pentru ca justiţia să poată să-şi facă bine treaba", a adăugat Cioloş.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos justitie armă cioloş