x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dispus reverificarea procurorului general Augustin Lazăr

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dispus reverificarea procurorului general Augustin Lazăr

04 Apr 2019   •   14:26
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dispus reverificarea procurorului general Augustin Lazăr
Sursa foto: DIANA OROS

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis joi reverificarea procurorului general Augustin Lazăr în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii comuniste, motivul fiind informaţiile şi elementele noi care au fost dezbătute în presă.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la procurorul general al României, Augustin Lazăr, Colegiul CNSAS, în şedinţa de astăzi, 04.04.2019, a decis reverificarea sa, pornind de la elementele noi care au fost dezbătute în mass-media", se arată într-un comunicat al CNSAS.

Pe de altă parte, CNSAS spune că afirmaţiile făcute de Mădălin Hodor - funcţionar public în cadrul Consiliului - cu privire la Augustin Lazăr nu reprezintă punctul de vedere al instituţiei, iar acesta nu are mandat de reprezentare din partea Colegiului CNSAS. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr