x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Comisar la Poliția Rutieră, acuzat de trafic de influență și dare de mită

Comisar la Poliția Rutieră, acuzat de trafic de influență și dare de mită

25 Oct 2019   •   15:42
Comisar la Poliția Rutieră, acuzat de trafic de influență și dare de mită

Comisarul de poliţie Valentin Vezeteu, şeful Serviciului Sistematizări din Poliţia Capitalei - Brigada Rutieră, a fost pus sub acuzare de DNA Braşov pentru trafic de influenţă şi dare de mită. El a fost acuzat că ar fi primit de la un conducător auto plata cazării la un hotel de patru stele din Poiana Braşov, în schimbul clasării unui dosar. Faţă de ofiţerul de poliţie s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, potrivit comunicatului DNA.

În acelaşi dosar, o altă persoană este cercetată pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. "În perioada aprilie - 18 octombrie 2019, Vezeteu Valentin, în calitatea menţionată mai sus, la cererea celuilalt inculpat, cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, ar fi promis că îşi va folosi influenţa dată de funcţia sa de şef în cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, pentru a-i determina pe colegii săi din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov, care instrumentau cauza respectivă, să acţioneze în scopul propunerii unei soluţii de clasare",  arată DNA.

Pentru serviciile sale, comisarul a acceptat de la cealaltă persoană un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în Poiana Braşov.
Celălalt acuzat era cercetat de Poliția din Poiana Brașov pentru conducerea unui vehicul fără permis, în condiţiile în care, anterior, acesuita îi fusese suspendat carnetul, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La 18 octombrie, dată la care șoferul era citat pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, ofiţerul de poliţie Valentin Vezeteu s-a deplasat la Poliţia Staţiunii Poiana Braşov, unde a discutat cu mai mulţi colegi, printre care şi cu cel care instrumenta cauza respectivă, încercând să le impună acestora adoptarea unei soluţii de clasare. Comisarul i-a promis poliţistului care efectua ancheta, ajutorul său ori de câte ori se va afla în Bucureşti şi va avea nevoie, precum şi un calculator pentru instituţia în care lucrează, ce urma să fie donat de inculpat.

AGERPRES

×