x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Constanţa: Nicuşor Constantinescu a fost dus la spital din sala de judecată pentru stabilizarea tensiunii

Constanţa: Nicuşor Constantinescu a fost dus la spital din sala de judecată pentru stabilizarea tensiunii

08 Iun 2016   •   13:05
Constanţa: Nicuşor Constantinescu a fost dus la spital din sala de judecată pentru stabilizarea tensiunii

Procesul în care este judecat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost suspendat miercuri, la cererea medicilor, pentru a-i acorda asistenţă medicală de urgenţă la spital, după ce inculpatul a acuzat probleme medicale.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa nu au reuşit nici miercuri să dezbată probele pe marginea apelului formulat atât de procuror, cât şi de Nicuşor Constantinescu, la sentinţa de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare la care a fost condamnat fostul preşedinte al CJ de Tribunalul Constanţa în dosarul de subfinanţare a Centrului Militar Zonal. Medicul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă care-l asista pe inculpatul adus din arest în sala de judecată a cerut transportarea de urgenţă a acestuia la spital, pentru stabilizare, după ce a constatat că i-a crescut tensiunea arterială.

Judecătorii au acceptat transportarea la spital a inculpatului, mai ales că procurorul de caz, Andrei Bodean, a declarat că nu se opune. Procurorul DNA Andrei Bodean a cerut însă ca dezbaterile pe caz să continue chiar în lipsa lui Constantinescu.

Magistraţii au dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 22 iunie şi a solicitat depunerea de concluzii scrise de către noul apărător angajat de Nicuşor Constantinescu, Nicolae Mihălică. La intrarea în Palatul de Justiţie din Constanţa, Constantinescu anunţase presa că şi-a concediat avocatul, după ce instanţa i-a refuzat toate cererile formulate în acest dosar. AGERPRES

×
Subiecte în articol: nicusor constantinescu