x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CSM: Proiectul primit spre consultare nu cuprindea propunerile de modificare a articolului privind abuzul în serviciu

CSM: Proiectul primit spre consultare nu cuprindea propunerile de modificare a articolului privind abuzul în serviciu

05 Iul 2018   •   18:16
CSM: Proiectul primit spre consultare nu cuprindea propunerile de modificare a articolului privind abuzul în serviciu

Consiliul Superior al Magistraturii precizează joi că proiectul de modificare a Codului penal pe care l-a primit spre consultare de la Parlament nu cuprindea şi propunerile de modificare a articolului 297, referitor la abuzul în serviciu. 

Potrivit unei precizări publicate pe site-ul CSM, reacţia vine în urma afirmaţiilor făcute de senatorul PSD Liviu Pop la RFI, conform cărora "abuzul în serviciu a fost clar preluat de la ceea ce a propus Consiliul Superior al Magistraturii". 

"Din analiza minutei Comisiei nr. 1 - Legislaţie şi cooperare interinstituţională din data de 04.05.2018, 07.05.2018 şi 08.05.2018, (...) rezultă că proiectul înaintat Consiliului spre consultare nu cuprinde propunerile forului legislativ, relativ la modificarea dispoziţiilor art. 297 din Codul penal. Aşa cum se observă, propunerile de modificare au privit, în mod cronologic, dispoziţiile art. 269, art. 298, apoi a fost analizată, în continuare, propunerea de modificare a art. 309 şi următoarele din Codul penal, nefăcându-se şi o analiză a art. 297 din acelaşi cod, atâta timp cât Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit în ceea ce priveşte exprimarea unui punct de vedere asupra modificării în discuţie", se arată în precizarea CSM.

AGERPRES

×