x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cum vor fi afectate drepturile și libertățile românilor prin decretarea stării de urgență. Principalele măsuri

Cum vor fi afectate drepturile și libertățile românilor prin decretarea stării de urgență. Principalele măsuri

16 Mar 2020   •   16:43
Cum vor fi afectate drepturile și libertățile românilor prin decretarea stării de urgență. Principalele măsuri
Sursa foto: presidency.ro

Președintele României a decretat astăzi stare de urgență pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. În acest interval vor fi luate mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Cetățenilor români le vor fi restrânse următoarele drepturi: libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la îmnvățătură, libertatea întrunirilor, dreptul de proprietate privată, dreptul la grevă și libertatea economică.

Măsurile de primă urgență vor fi dispuse de ministrul de Interne ori de adjunctul acestuia, cu acordul premierului, prin ordonanță militară ori de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, după caz.

Iată cele mai importante măsuri: 

- cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă

-  autoritățile administrației publice centrale și locale își vor organiza activitatea astfel încât să evite contactul direct între persoane

- se pot face rechiziții de bunuri și chema persoanele fizice pentru prestări de servicii în interes public

- instituțiile publice și operatorii privați contribuie la campania de informare publică

- în situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația

- furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați să întrerupă imediat transmiterea informațiilor, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă se promovează știri false cu privire la evoluția virusului și la măsurile de protecție și prevenire

- dacă eliminarea la sursă nu se poate face, poate fi blocat accesul imedia la continut

- guvernul efectuează, în regim de urgență, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare.

Ordine publică

- Poliția Locală se subordonează MI

- Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de subordonează unităților teritoriale de poliție

- Pompierii se subordonează unităților teritoriale pentru situații  de urgență

- Ambulanța se subordonează inspectoratelor pentru situații de urgență.

- MApN sprijină, la cererea MI, asigurarea pazei obiectivelor,transportul de efective, materiale și terhnică, triaj epidemiologic, asistență medicală

- Instituțiile de ordine publică și securitate națională suplimentează efectivele și tehnica pentru intervenție și pot angaja fără concurs, pentru 6 luni, personal din sursă externă sau cadre trecute în rezervă

Economie

- Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate

- autoritățile publice centrale pot rechiziționa unități de producție materiale și echipamente necesare combaterii epidemiei

- autoritățile publice centrale și entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, pot achiziționa în mod direct materiale și echipamente necesare

combaterii epidemiei

- beneficiarii fondurilor europene afectați de adoptarea măsurilor de urgență prevăzute în prezentul decret pot decide, împreună cu autoritățile de

management/organismele intermediare, să suspende contractele de finanțare încheiate

- Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează operatorilor economici a căror activitate este afectată, certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative

- asigurarea continuității în aprovizionare, extracție, producție, procesare, transport, distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a sistemului energetic național și a serviciilor de utilitate publică.

- se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.

- se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.

Sănătate

- valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.

- pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

- decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS

- prin ordin al ministrului sănătății se pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și combaterii COVID-19.

- se autorizează prescripțiile de tratamente „off – label” în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2

- asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de materiale necesare în perioada pandemiei de către direcțiile de sănătate publică prin procedură de achiziție directă.

- asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin procedură de achiziție directă.

- ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe pentru unitățile sanitare proprii atât din bugetele proprii, cât si din cele ale unităților sanitare.

-  se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

Muncă și protecție socială

- guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale

- măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice

- acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei și al ministrului transporturilor

 - instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.

- suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă

- se interzic grevele în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

- persoana îndreptățită își păstrează stimulentul de inserție, în situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19

 - cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică.

 - certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea 

- certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea 

Justiție

- prescripțiile și termenele de decădere în procesele civile se suspendă

- instanțele vor judeca doar cauzele de urgență deosebită. În aceste situații, instanțele pot fiza termene scurte.

- ședințele de judecată se pot desfășura prin videoconferință și comunică actele prin telefax, e-mail.

- executările silite se dispun numai dacă sunt posibile respectarea regulilor de disciplină sanitară

- după încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute se reia din oficiu

- activitatea de urmărie penală se desășoară doar dacă se iau măsuri medicale de siguranță

- procesele penale aflate  pe rolul instanțelor de judecată se suspendă, cu anumite excepții

- în 10 zile de la încetarea stării de urgență, judecătorul sau instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată

Externe

- MAE va notifica Secretariatul General ONU și al Comisiei Europene cu privire la măsurile adoptate prin decretul instituirii stării de urgență care limitează drepturile și libertățile cetățenilor

-  va comunica cu misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în România

- va comunica cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate

 

Măsurile de primă urgență vor fi dispuse în urma evaluării Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu acordul premierului după mai multe criterii intensitatea transmiterii intracomunitare a coronavirusului, frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică; numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar; capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație; capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică; măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României; capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină.

 

×
Subiecte în articol: coronavirus decret stare de urgenta masuri