x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic, audiat la DNA

Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic, audiat la DNA

09 Iun 2016   •   17:59
Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic, audiat la DNA

Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic, a ajuns la sediul DNA unde procurorii îl vor audia într-o suspiciune de achiziții ilegale derulate începând cu anul 2008.

Una dintre firmele favorizate de Straja de la care s-au făcut achiziții ilegale ar fi una aparținând lui Dorin Cocoș.

Procurorii au efectuat percheziții, în cursul zilei, în biroul managerului Institutului Oncologic

Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', a fost adus cu mandat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care au fost efectuate percheziţii la patru spitale din Capitală privind suspiciuni de corupţie în legătură cu achiziţii publice, relatează AGERPRES.


Dan Straja a spus la intrarea în sediul DNA că nu-i cunoştea pe oamenii de afaceri cu care spitalul a încheiat contracte şi că nu ştie de ce a fost adus. În plus, el a afirmat că nu a dat niciodată mită.

Procurorii DNA au efectuat joi percheziţii la patru spitale din Capitală, într-un dosar în care prejudiciul, până în prezent, este de 2,6 milioane de euro. Percheziţiile vizează Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', Spitalul Clinic de Psihiatrie ''Prof. Dr. Alexandru Obregia''.

Știre în curs de actualizare.

×