x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Darius Vâlcov s-a prezentat la Curtea de Apel

Darius Vâlcov s-a prezentat la Curtea de Apel

21 Iun 2019   •   11:56
Darius Vâlcov s-a prezentat la Curtea de Apel

Darius Vâlcov se află vineri dimineață la Curtea de Apel București. Acesta află dacă va scăpa de controlul judiciar din dosarul publicării protocolului secret dintre SRI și Parchetul General.

Magistrații trebuie să decidă dacă această contestație depusă de fostul consilier al Premierului va fi sau nu acceptată.

Mai mult pe ANTENA 3

×