x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizia Zegrean, cerută de trei ani

Decizia Zegrean, cerută de trei ani

17 Mar 2016   •   13:44
Decizia Zegrean, cerută de trei ani
Sursa foto: Adrian Manolache

Instituțiile abilitate vizate de decizia Curții Constituționale s-au arătat surprinse, prinse nepregătite să aplice peste noapte decizia lui Zegrean. Directorul SRI a transmis că se află în pericol anchetele. Raluca Prună și Codruța Kovesi au invocat imediat, în comunicarea publică, problemele financiare care au scăzut de la 1 miliard de euro (varianta Ministrului Justiției), la 10 milioane de euro (varianta DNA). Erau sincere aceste comunicări sau mimau doar surpriza?

Ambele variante nu sunt în avantajul celor îngrijorați. Dacă nici măcar nu intuiau că sistemul de interceptări se afla într-o stare de neconstituționalitate, aceasta denotă o lipsă de pregătire juridică, ei fiind în afara dezbaterii care se desfășura în mediile avizate imediat după apariția noilor Coduri. Dacă știau, se ridică întrebarea firească: de ce nu au acționat ca manageri pentru a nu se trezi cu un blocaj în activitatea instituțiilor pe care le conduc?

Factorul surpriză sau lipsa de informare nu pot fi variantele de refugiu pentru că, încă din 2013, există în spațiul public o lucrare substanțială dedicată tratamentului juridic al interceptărilor. Titlul - Prolegomene privind administrarea și expertizarea probelor multimedia - este explicit, iar autorii, Doru Ioan Cristescu și Victor Cătălin Ionescu, nu sunt niște anonimi. În plus, Doru Ioan Cristescu este binecunoscut și pentru funcția de conducere din DIICOT, de unde a plecat în 2009, obligat de distribuitorul ,,cheilor” care fac și desfac Justiția. Lucrarea (cost 28 de lei) avertiza neconcordanțele din legile Justiției, contradicțiile constituționale introduse de noul Cod de Procedură Penală în materie de interceptări și mai ales lipsa oricărui control jurisdicțional sau al societății civile asupra CNIC, entitate cu caracter secret administrată de SRI. Pentru doamnele Prună și Kovesi, ambele cu doctorate în domeniu, lipsa de informare se răzbună, dar nu doare. (Dan Constantin)

O CARTE PUBLICATĂ ÎN 2013 FĂCEA LUMINĂ ÎN PROBLEMA INTERCEPTĂRILOR SRI. Autorii au notorietate și experiență în magistratură.

 

 

×