x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Deputaţii au început să voteze cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă

Deputaţii au început să voteze cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă

30 Mar 2016   •   14:14
Deputaţii au început să voteze cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă a lui Sebastian Ghiţă

Deputaţii au început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, votul pentru încuviinţarea cererii DNA de reţinere a deputatului Sebastian Ghiţă, după care vor vota cererea de arestare preventivă.

Votul este secret cu bile.

Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.

”Vă rog să arătaţi că Parlamentul respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcţionării democratice a statului. Ideea că un parlamentar este deasupra legii este falsă. Votul de astăzi, ca şi în alte situaţii, nu va însemna blocarea justiţiei, ci respingerea fermă a unei practici abuzive: arestarea înaintea judecării. (...) Scopul presiunii este cel care mulţi dintre dumneavoastră îl şoptiţi pe culoare, în familii, cu prietenii: instaurearea fricii prin hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obţine noi denunţuri”, a spus Ghiţă, în plenul Camerei Deputaţilor.

Fostul premier Victor Ponta a venit, miercuri, la Camera Deputaţilor şi a spus că va participa la votul final din plen, în care se supun aprobării solicitările DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Sebastian Ghiţă, afirmând că va vota "aşa cum a votat de fiecare dată" şi refuzând alte comentarii.

La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Parlament, că speră ca deputaţii social-democraţi să înţeleagă deciziile politice şi să le respecte, făcând referire la decizia internă a PSD privind aprobarea tuturor cererile DNA din Parlament, însă a menţionat că ”deputaţii nu sunt roboţi”.

”Decizia e clară, acum o să vedem fiecare deputat cum votează. Există posibilitatea la fiecare partid (să voteze împotriva cererii DNA - n.r.), că deputaţii nu sunt roboţi. Eu sper ca deputaţii PSD să înţeleagă că deciziile politice trebuie respectate”, a spus Dragnea.

Comisia juridică a avizat favorabil, marţi, cererea DNA de reţinere a deputatului PSD Sebastian Ghiţă, în timp ce în cazul solicitării de arestare nu s-a întrunit numărul necesar de voturi ”pentru”, astfel că decizia este trimisă la plen.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că deputaţii liberali care vor lipsi de la votul ce îl vizează pe Sebastian Ghiţă nu se vor mai regăsi pe listele pentru parlamentarele din toamna acestui an.

Anchetatorii DNA Ploieşti, care au deschis recent al patrulea dosar penal pentru fapte de corupţie pe numele deputatului Sebastian Ghiţă, susţin că şi înainte de a deveni parlamentar, dar şi după ce a fost ales deputat, acesta controla numirea sau menţinerea în funcţii importante a unor persoane pe care le-a folosit apoi în ceea ce procurorii numesc ”un mecanism infracţional” şi care contribuiau, prin funcţiile pe care le deţineau, la satisfacerea intereselor deputatului.

×