x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: 90 de persoane, trimise în judecată în dosarul decontărilor fictive de la CNAS

DNA: 90 de persoane, trimise în judecată în dosarul decontărilor fictive de la CNAS

13 Iul 2018   •   16:23
DNA: 90 de persoane, trimise în judecată în dosarul decontărilor fictive de la CNAS

Procurorii DNA au trimis în judecată 90 inculpaţi, între care se află persoane din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti şi funcţionari din aceste instituţii, dar şi firme de îngrijiri medicale, în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale. 

Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul are legătură cu desfăşurarea de activităţi ilicite prin care sume de bani în valoare de peste 20 milioane lei (4,5 milioane euro) din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive. AGERPRES

×