x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, trimis în judecată

DNA: Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, trimis în judecată

24 Mai 2016   •   19:39
DNA: Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, trimis în judecată

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA Oradea pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În dosar, tot sub control judiciar, au fost deferiți justiției Ruxandra Popescu, judecătoare la Judecătoria Sinaia la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu, și Beatrice Eugenia Rădulescu, secretar al orașului Sinaia, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în vara anului 2010, în contextul în care, pe rolul instanței, se afla un dosar civil ce privea un litigiu între Primăria Sinaia și trei persoane, concesionari ai unor terenuri, Ruxandra Popescu, în calitate de judecător învestit cu soluționarea cauzei, a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcție de conducere în Poliția orașului de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri favorabile.

DNA precizează că, ulterior, aceasta a și primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro.

Procurorii susțin că, în același context, Vlad Oprea, în calitate de primar, a încălcat prevederile Legii privind administrația publică locală prin nesocotirea hotărârilor Consiliului Local care stabileau foarte clar condițiile în care se puteau înstrăina, în anumite situații, terenurile respective.

"Concret, acesta, printr-o adresă, a comunicat instanței de judecată că Primăria Sinaia își însușește rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatorul autorizat pentru terenurile a căror vânzare se solicitase, în condiții favorabile celor trei concesionari și cu nesocotirea hotărârilor Consiliului Local luate anterior în acest sens. Cu aceeași ocazie, inculpatul Oprea a mai precizat că 'rămâne la latitudinea instanței oportunitatea vânzării'. Comunicarea respectivă a fost semnată pe lângă edilul Oprea și de Eugenia Beatrice Rădulescu", au reținut anchetatorii.

DNA menționează că, ulterior, la 11 noiembrie 2010, în calitate de judecător, Ruxandra Popescu a pronunțat o soluție vădit contrară dispozițiilor legale, prin care a dat câștig de cauză reclamanților, în detrimentul Primăriei Sinaia.

"Urmarea a fost că orașul Sinaia și Consiliul Local au fost obligate să încheie contracte de vânzare — cumpărare pentru trei terenuri în suprafață totală de peste 500 metri pătrați care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la prețuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de 920.716,64 lei (214.734,39 euro) și un folos necuvenit în același cuantum pentru cei trei concesionari", se mai spune în comunicat.

În cauză au fost luate măsuri asigurătorii pentru recuperarea pagubei de aproximativ 215.000 euro, fiind aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților Popescu, Oprea și Rădulescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploiești, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa citată subliniază că procurorul a dispus soluția clasării pentru abuz în serviciu față de inculpatele Aurora Mihaiela Bunea și Maria Ioniță.

×