x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie VIDEO. Dosar penal deschis în cazul primarului din Balș care a fost filmat în timp ce lovea un tânăr

VIDEO. Dosar penal deschis în cazul primarului din Balș care a fost filmat în timp ce lovea un tânăr

22 Noi 2019   •   15:06
VIDEO. Dosar penal deschis în cazul primarului din Balș care a fost filmat în timp ce lovea un tânăr
Sursa foto: Sursă: captură video

Poliţia a deschis un dosar penal, după ce un tânăr a depus o plângere în care îl acuză pe primarul din Balş, Mădălin Teodosescu, că l-a lovit, incidentul fiind filmat de cel care reclamă agresiunea, informează, vineri, IPJ Olt.

Primarul PNL din Balş, Mădălin Teodosescu, a fost filmat cum loveşte şi insultă un tânăr din oraş, după ce acesta i-a reproşat că nu a făcut nimic pentru localitate.

Incidentul s-a petrecut, joi, în timp ce edilul făcea campanie electorală în localitate. În imagini apare primarul care loveşte telefonul cu care este filmat, după ce i se reproşează că nu a făcut nimic pentru oraş. Pe filmare se mai aude cum primarul îi spune celui care filmează că "stă toată ziua la bar" şi "trage pe nas".

"La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, un bărbat de 33 de ani din oraşul Balş a sesizat prin plângere scrisă faptul că în cursul aceleaşi zile, în jurul orei 16,00, în timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu, din localitate, ar fi fost victima unei agresiuni. Bărbatul a declarat că în timp ce filma pe spaţiul public, lângă acesta a venit un bărbat de 49 de ani, primarul oraşului Balş, care l-ar fi lovit şi i-ar fi distrus telefonul mobil. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere", precizează IPJ Olt.

AGERPRES

×