x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosar penal în legătură cu transfuzia de sânge greşită de la Spitalul Clinic CF2

Dosar penal în legătură cu transfuzia de sânge greşită de la Spitalul Clinic CF2

01 Aug 2016   •   14:48
Dosar penal în legătură cu transfuzia de sânge greşită de la Spitalul Clinic CF2
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis, luni, un dosar penal in rem, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cu privire la incidentul din 26 iulie de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti, când unei paciente i s-a efectuat o transfuzie de sânge greşită. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului, după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale ginecologice, unei femei i-a fost transfuzată o altă grupă de sânge decât cea pe care o avea în fapt. În prezent, femeia a fost detubată de medici de la Spitalul Universitar, dar se află în continuare într-o stare destul de gravă. 

Conform Ministerului Sănătăţii, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti în data de 26 iulie. 

Diagnosticul la internare a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. În timpul operaţiei a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operaţia Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie. 

Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani - transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti - care are grupa de sânge O I pozitiv. 

Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deşi grupa acesteia de sânge este O I pozitiv. La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală, s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie. 

Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Femeia era conştientă la acel moment şi a indicat ea însăşi faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi şi ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei. 

Ancheta inspectorilor sanitari arată existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale şi există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unităţi de sânge dintr-o grupă greşită. 

Totodată, inspectorii sanitari au mai probat că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare şi că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, iar registrele şi evidenţele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete. 

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii - în termen de 15 zile. www.agerpres.ro

×