x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul copilului ucis de maidanezi: Proprietarul terenului, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare

Dosarul copilului ucis de maidanezi: Proprietarul terenului, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare

12 Mai 2016   •   12:13
Dosarul copilului ucis de maidanezi: Proprietarul terenului, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare
Sursa foto: Ionuţ ANGHEL / Facebook.com

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti l-au condamnat joi definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă pe Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde a fost ucis în 2013, de câini maidanezi, copilul Ionuţ Anghel.

Constantin Ciorăscu este acţionar şi administratorul firmei SC Tei Rezidenţial SRL, care deţine terenul pe care a fost ucis copilul.

Totodată, CAB a admis apelurile declarate de familia lui Ionuţ Anghel şi a decis ca Ciorăscu să fie condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce acesta primise de la Judecătoria sectorului 2 trei ani de închisoare cu suspendare.

În schimb, instanţa a menţinut decizia judecătoriei de condamnare a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti la plata unei amenzi penale de 300.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, aceeaşi sumă urmând să achite şi SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti.

De asemenea, a fost menţinută şi hotărârea pe latură civilă a judecătoriei care a decis ca Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti şi Constantin Ciorăscu să plătească în solidar suma totală de 2,4 milioane de euro, astfel: 600.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Ion Valentin Anghel (tatăl lui Ionuţ), 600.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Felicia Andreea Anghel (mama lui Ionuţ) şi 1,2 milioane euro cu titlu de daune morale către Andrei Anghel (fratele mai mare al lui Ionuţ).

Magistraţii au menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale firmei SC Tei Rezidenţial SRL, până la concurenţa sumei de 1,7 milioane euro.

Constantin Ciorăscu a fost prezent joi la citirea sentinţei.

Pe 2 septembrie 2013, o femeie a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a pierdut în Parcul Tei din sectorul 2 al Capitalei unul dintre cei doi nepoţi, aceştia având patru ani (Ionuţ Anghel) şi, respectiv, şase ani (Andrei Anghel). La scurt timp, copilul de şase ani a venit la bunica lui şi i-a spus că Ionuţ este încolţit de câini. Femeia s-a dus la locul incidentului, însă băiatul era mort.

Procurorii de la Parchetul General au acuzat ADP Sector 2 că nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire/ delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea celor doi minori într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul unui minor.

"De asemenea, în sarcina inculpaţilor SC Rezidenţial SRL Bucureşti şi Ciorăscu Constantin (în calitate de administrator al acestei societăţi) s-a reţinut faptul că nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului Anghel Ionuţ", au arătat procurorii.

 

Sursa: AGERPRES

×